Chinezii din întreaga lume au sărbătorit pășirea în Noul An al Dragonului de Lemn. La Beijing, dar și în marile orașe, au avut loc spectacole grandioase, de altfel, ca în fiecare an.
Așa a debutat, aseară, Anul Nou Chinezesc, într-un oraș din sudul țării. Două mii de drone au arătat un dragon, simbolul anului 2024. Și străzile din Beijing au devenit azi neîncăpătoare. Milioane de oameni au făcut fotografii la statuile cu dragoni, au gustat din delicii și s-au rugat în temple, pentru ca anul care vine să fie unul mai prosper. În 2023, după pandemia Covid-19, economia Chinei a crescut cu 5,2%, puțin mai mult decât ținta oficială.
„Anul acesta sunt mai optimist, pentru că cred că economia și dezvoltarea țării din toate punctele de vedere sunt foarte bune. De asemenea, indicele de fericire al oamenilor a crescut. Toată lumea, vedeți acolo, sărbătorește cu bucurie noul an.”
„Anul trecut a fost puțin dificil. Sper că anul viitor va fi mai bine. Este anul dragonului, iar „dragonii se ridică și tigrii saltă”. Sper că vom atrage bani.”
Astăzi este prima zi oficială a sărbătorii numite și Festivalului Primăverii, cea mai mare sărbătoare națională din China, care se desfășoară între 10 februarie și 17 februarie. Cu această ocazie, distracție, dansuri și muzică au fost și în orașul Sydney din Australia. Mii de oameni au venit în cartierul chinez pentru a privi show-ul cu dragoni și pentru a gusta din bucate tradiționale.
Există și câteva tradiții pe care chinezii le respectă. Cu câteva zile înainte de sărbătoare, familiile fac curățenie generală în case, astfel măturând ghinionului din anul precedent și se pregătesc pentru norocul din noul an.