Gata cu „umblatul” și „statul” pe la uși pentru a obține actele necesare. Cel puțin asta își propune Minsiterul Muncii care va lansa, mâine, Ghișeul Unic de prestare a serviciilor în domeniul muncii și protecției sociale. Este un proiect pilot care își propune să faciliteze accesul cetățenilor la informațiile și actele necesare.
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a semnat un Acord de Colaborare cu instituțiile și structurile subordonate și Casa Națională de Asigurări Sociale în vederea pilotării mecanismului de prestare a serviciilor în domeniul muncii și protecției sociale după principiul Ghișeului unic.
Deschiderea proiectului pilot va avea loc în data de 12 februarie curent, iar pilotarea Ghişeului unic se va realiza în cadrul Casei Teritoriale de Asigurări Sociale sectorul Botanica al Capitalei.
Ghișeul Unic este un mecanism prin care este facilitat accesul rapid și convenabil a cetățenilor la informații și servicii publice în domeniul muncii și protecției sociale într-un singur punct de acces, adaptat nevoilor beneficiarilor, prin implementarea unor practici și instrumente inovatoare.
Astfel, în cadrul Ghişeului unic vor fi prestate, pe lingă serviciile CNAS, şi serviciile din domeniul muncii şi protecției sociale, oferite de către instituţiile subordonate Ministerului Muncii și Protecției Sociale, şi anume Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Consiliul National pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, Centrul Republican Experimental Protezare, Ortopedie și Reabilitare, Agenția Teritorială de Asistența Socială Centru și Inspectoratul de Stat al Muncii.