Șase conturi bancare, pe care fugarul penal Ilan Șor le deține la Moldindconbank, vor fi blocate. Decizia a fost luată de Serviciul Fiscal de Stat în urma unei sesizări depuse de instituția bancară.
Jurnaliștii de la Rise Moldova au intrat în posesia deciziei de blocare a conturilor, semnate de directorul adjunct Fiscu-ului, Petru Griciuc. Documentul datează din 6 februarie.
Între timp, fostul deputat își continuă „turneul” în Federația Rusă, acolo unde se află încă cel puțin de săptămâna trecută. La fel ca și în cazul primelor întrevederi pe care le-a avut acolo, Ilan Șor, se laudă în continuare pe Facebook cu oamenii cu care se vede la Moscova. Astăzi, fugarul penal a scris într-o postare pe rețeaua socială că s-a întâlnit cu fostul diplomat rus Constantin Cosacev, senator în Consiliul Federației, președinte al Comisiei pentru Afaceri Externe. Potrivit lui Șor, cei doi au vorbit despre organizarea unei organizații neguvernamentale, care ar informa cetățenii moldoveni despre perspectivele apropierii Republicii Moldova de Uniunea Economică Euroasiatică.
Săptămâna trecută, Șor s-a lăudat pe rețelele sociale că a avut o întrevedere cu Leonid Kalașnikov, președintele Comitetului Dumei de Stat a Rusiei pentru afaceri CSI. Fostul deputat, condamnat la închisoare în dosarul „Frauda bancară”, a calificat întrevederea cu Kalașnikov drept „productivă” și „utilă”. Șor nu a precizat unde a avut loc întrevederea.
Nu e pentru prima oară când Ilan Șor părăsește Israelul, țara în care s-ar ascunde de când a fugit din Moldova. În 6 noiembrie, Șor a plecat de pe teritoriul acestui stat la bordul unui avion privat. Deși au confirmat că a părăsit Israelul, autoritățile au spus că oficial nu se cunoaște unde a mers fugarul.
Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, în perioada în care a fugit și Vladimir Plahotniuc. De atunci, Șor ar fi în Israel. O confirmă și mai multe investigații jurnalistice, care au scos la iveală că fugarul penal ar duce o viață de lux acolo.
Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Curtea de Apel Chișinău a a dispus și plasarea unui sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei. Fostul deputat se află în lista neagră a SUA și Marii Britanii, având interdicție de călătorie. În privința sa au impus sancțiuni inclusiv Canada și UE, pentru legături cu Kremlin și încercări de destabilizare la Chișinău.