Situația rămâne tensionată la vama Leușeni, acolo unde fermierii au blocat încă acum câteva ore drumul cu tractoarele. Potrivit Serviciului Vamal, accesul vehiculelor către și dinspre postul vamal era blocat și la ora 21:00. Transportatorii și călătorii sunt îndemnați, în această situație, să opteze pentru alte posturi vamale, pentru a evita să își irosească timpul la vama Leușeni.
La fața locului sunt prezente echipe al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), pentru a menține ordinea și a restabili fluxul în trafic. Oamenii legii fac apel către fermieri pe care îi atenționează că prin acțiunile lor, încalcă dreptul la libera deplasare pentru restul participanților la trafic.
„Menționăm că, prin aceste decizii ȘI ACȚIUNI SAMOVOLNICE le-a fost îngrădit participanților la trafic dreptul la libera deplasare și date peste cap activitățile, inclusiv cele de familie și economice. Venim repetat cu apel la respectarea drepturilor fiecărui cetățean și a legislației”, atenționează Poliția.
La ora 21:00, 120 de camioane de mare tonaj erau blocate la vama Leușeni. Nu mai puteau înainta 16 camioane de mare tonaj cu produse perisabile, 5 autobuze, 4 microbuze, iar 130 de pasageri nu și-au mai putut continua drumul. 230 de unități auto au fost redirecționate de pe traseul Leușeni prin alte puncte de trecere.
Agricultorii susțin că fără sprijinul statului marea majoritate a agricultorilor nu pot efectua în primăvară lucrările agricole cu respectarea nivelul minimal tehnologic, mai ales în condițiile când livrarea motorinei române întârzie.