Un microbuz plin cu ghiocei a fost tras pe dreapta la Orhei. Potrivit poliției, trei persoane din Susleni au fost sancționate, pentru că intenționau să vândă florile incluse în Cartea Roșie.
Microbuzul de marca Mercedes Sprinter a fost oprit astăzi în trafic, iar după un control de rutină s-a constatat că șoferul transporta ghiocei, valoarea cărora se ridică la circa 20.400 de lei.
În acest context, poliția atenționează cetățenii să respecte legea și să evite orice activități care ar putea aduce prejudiciu mediului.
În Republica Moldova, comercializarea ghioceilor este strict interzisă. Potrivit legislației, cei care cresc ghioceii sau alte plante de primăvară în condiții de casă, în scopuri comerciale, trebuie să dispună de un act permisiv eliberat de Autoritatea publică locală.