Reținut pentru trafic de influență. Un polițist din cadrul Inspectoratului de poliție Cimișlia este cercetat de Centrul Național Anticorupție pentru că ar fi cerut 800 de euro de la un șofer, implicat într-un accident rutier. Suspectul i-ar fi promis soluționarea problemei.
Polițistul a fost reținut în acestă dimineață de ofițerii CNA în comun cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție (SPIA) al MAI, după ce a fost denunțat șoferul care provocase un accident.
Potrivit denunțătorului, în cadrul examinării materialelor privind accidentul rutier, care s-a soldat cu deteriorarea unui pilon de electricitate ce aparține unui agent economic, polițistul ar fi pretins de la șofer 800 de euro. Acesta i-a spus că ar avea influență asupra unor responsabili din cadrul IP Cimișlia pe care i-ar putea determina să nu informeze agentul economic despre dauna cauzată.
Urmare acțiunilor întreprinse în comun cu SPIA și Procuratura municipiului Cahul, bănuitul a fost reținut în preajma IP Cimișlia, imediat după transmiterea banilor estorcați, acțiunea fiind desfășurată sub controlul CNA. Acesta a fost plasat în izolatorul de detenție provizorie al IP Cahul.
Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Cahul. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.