Intervenție de succes la Comrat. Un șofer a fost salvat de un echipaj de carabinieri, după ce a pierdut controlul volanului și s-a izbit de doi piloni de electricitate. În urma impactului, pilonii au căzut peste automobil.
Accidentul a avut loc în noaptea de 18 februarie, în jurul orelor 00:20, pe traseul R-37 la ieșirea din orașul Comrat. Un șofer a pierdut controlul volanului, iar automobilul a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de pilonii de electricitate de pe marginea drumului. În urma impactului, automobilul de model Volkswagen a doborât doi piloni, care ulterior s-au răsturnat pe autoturism.
Carabinierii Direcției Regionale „Sud”, care treceau prin preajmă au reacționat pentru a acorda ajutor. De asemenea, prin intermediul serviciului 112, carabinierii au solicitat la fața locului și un echipaj medical.
Ulterior, șoferul care a suferit careva traumatisme a fost preluat și transportat la spital.
IGC vine cu un apel către cetățeni, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate, nu ezitați să veniți în ajutor ori să apelați numărul unic 112.