Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, nu este binevenit în Israel până când nu va retracta comentariile prin care a asemănat războiul împotriva militanţilor Hamas din Gaza cu genocidul comis de nazişti în cel de-Al Doilea Război Mondial, a afirmat luni ministrul de Externe israelian Israel Katz, transmite Reuters.
„Nu vom uita sau ierta. Este un atac antisemit serios. În numele meu şi în numele cetăţenilor Israelului, spuneţi-i preşedintelui Lula că este persona non grata în Israel până când nu va retracta”, i-a transmis ministrul israelian ambasadorului Braziliei, potrivit unui comunicat al biroului lui Katz.
Israelul l-a acuzat pe Lula că a subestimat Holocaustul şi a ofensat poporul evreu în remarcile făcute la cel de-al 37-lea Summit al Uniunii Africane de la Addis Abeba.
În replică, ministrul Katz l-a convocat pe ambasadorul Braziliei la memorialul Yad Vashem al Holocaustului luni, la Ierusalim.
În această dimineață, Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că peste 29.000 de palestinieni au fost uciși și peste 69.000 au fost răniți ca urmare a acțiunilor militare ale Israelului în interiorul Fâșiei Gaza.
Acestea se numără printre cele mai virulente comentarii făcute vreodată cu privire la conflictul actual dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas de către Lula, o voce proeminentă din America Latină, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a G20.