După ce procurorii au înaintat un nou capăt de acuzare pe numele lui, fostul șef de la Calea Ferată, Iurie Topală susține că nu ar exista probe împotriva lui. Contactat de Tv8, acesta a declarat că este nevinovat și că dosarul este cusut cu ață albă. Mai mult decât atât, acesta susține că a administrat Calea Ferată în beneficiul țării și al bugetului de stat.
„Ei tărăgănează, tărăgănează, timp de un an de zile am avut doar 5 ședințe. - Tărăgănează judecătorii sau procurorii? – Procurorii. Ei pe mine nu au nimic, nicio probă, tot numai vorbe, numai nebunii. Fiindcă tot ce mi se încriminează mie nu este corect, eu vă spun. Unde sunt azi banii? Admitem că ei aveau dreptate, admitem, unde sunt banii de astăzi? Unde sunt milioanele acelea pe care eu le-aș fi furat, unde sunt ele astăzi? Oameni buni, eu exact așa ca și Tofilat, am luat cu zero lei pe cont când am luat Calea Ferată, niciun leu pe cont și datorii de 800 de milioane, de unde am furat eu miliarde și milioane? De unde să furi dacă acolo nu erau bani”, a declarat Iurie Topală.
De partea cealaltă, procurorii susțin că în lipsa unei necesități economice, Iurie Topală și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu prin faptul că a încheiat în afara planului de achiziții un acord suplimentar, pentru organizarea transportului de mărfuri pe tronsonul Chișinău-Călărași-Etulia, în baza unui contract de locațiune a locomotivelor de la o companie din regiunea transnistreană. Prin urmare, a fost majorat prețul contractului. Astfel acțiunile fostului director au determinat majorarea plăților pentru serviciile date, suportate de CFM, în sumă de peste 5 milioane de lei. Acum dosarul penal a fost expediat pentru examinare la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Dacă va fi găsit vinovat Topală riscă până la trei ani de închisoare. Topală a mai declarat că v-a merge în instanță și va prezenta probe pentru a-și demonstra nevinovăția.