Două mopede s-au ciocnit, iar patru adolescenți au ajuns la spital. Accidentul a avut loc în seara de 23 februarie, în stânga Nistrului. Mopedul Nistru „Champ”, condus de un adolescent de 15 ani, s-a ciocnit cu un alt moped „Hercules”, care era condus de o fată de 16 ani.
Potrivit așa-zisului minister de Interne din regiunea transnistreană, pe ambele mopede se aflau și pasageri - două fete de 15 ani. Toți purtau căști de protecție, dar au avut nevoie de ajutorul medicilor.
Martorii oculari au chemat o ambulanță și poliția. Cu diverse răni, aceștia au fost internați la Spitalul din Râbnița.
O anchetă cu privire la accident este în curs de desfășurare.






































