Doi ani de fum în loc de soare, doi ani de întuneric în loc de lumină, doi ani de durere în loc de bucurie, doi ani de război în loc de pace. DAR Ucraina rezistă, iar fiecare clipă de luptă devine un pas înainte către victorie. O spun și soldații care cu frică, dar și curaj își riscă viața pentru Ucraina. Chiar din tranșee, mai mulți militari ucraineni le-au spus jurnaliștilor TV8, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, că nu vor lăsa armele jos, ci vor lupta, vor rezista și vor birui.
„Unora le vine ordinul de mobilizare și invocă dureri de spate. Am și eu dureri, echipamentul cântărește 15 kg, casca - 8 kg. Și arma este grea, uneori suntem nedormiți, uzi câteva zile la rând și nu e simplu. Dar nu-i grav, știm că Ucraina va rezista și victoria va fi de partea noastră”, a spus un militar.
În mijlocul terorii, militarii nu uită niciun moment sprijinul necondiționat oferit de comunitatea internațională: „Avem ajutor acordat din țări foarte diferite și de pe continente diferite. Spre exemplu, pantalonii de pe mine și genunchierele le-am primit din statul Indiana, SUA. Cafeaua pe care ați servit-o a trimis-o o fată din Austria. Ea ne ajută și dacă ne vede, o salutăm. Din Moldova vin deseori voluntari, deja îi cunosc pe toți. Ne aduc haine groase, căciuli, mănuși”.
Au adresat un mesaj și nouă, moldovenilor: „Luptați, rezistați și Dumnezeu vă va ajuta. Slavă Ucrainei! Slavă eroilor!”
Sâmbătă, 24 februarie, se împlinesc doi ani de când Federația Rusă a invadat Ucraina. Zeci de mii de ucraineni au murit în urma bombardamentelor, printre ei și civili, inclusiv femei și copii.