Peste două sute de alergători au serbat Dragobetele într-un mod inedit. Ei au alergat prin galeriile subterane din Cricova pe distanțe între patru și opt kilometri, pe străzile subterane care poartă denumirile soiurilor locale de struguri. Participanții la evenimentul „Love RunFest”, organizat în parteneriat general cu TV8, au primit la finiș o medalie și au degustat mai multe tipuri de spumante produse de celebrul vinificator.
Una dintre atracțiile evenimentului au fost numerele pe care le purtau participanții. Prin intermediul acestora ei își afișau starea sentimentală, indicând dacă sunt într-o relație, dispuși să înceapă una sau se află într-o situație complicată – „it's complicated”.
La fel, orice doritor putea să-și „înregistreze” căsătoria, obținând un certificat care confirmă acest lucru. Peste 150 de participanți și suporteri au decis să-și „unească destinele” în acest fel. Următoarea dată alergătorii se vor întâlni în galeriile subterane din Cricova la alergarea de Halloween, la evenimentul „HalloWeRun 2024”, programat pentru 25 octombrie 2024 și la ediția „Love RunFest” de pe 22 februarie 2025.
„Love RunFest 2024” a fost prima din cele zece evenimente de alergare organizate de comunitatea Run Moldova în acest an. Următoarele evenimente ale acestei comunități sunt „EcoRun La Fetești” de pe 23 iunie 2024 și maratonul „Dragonul de Aur” de la Orheiul Vechi, de pe 14 septembrie 2024.
Run Moldova este o comunitate de alergători, constituită în anul 2017, care au organizat până în prezent peste 50 de competiții și evenimente de alergare în Republica Moldova și România.
Postul TV8 este al doilea an partenerul media general al comunității Run Moldova.