I-ar fi promis că va munci vânzătoare la un salariu atractiv în Dubai, dar au lăsat-o fără pașaport și au impus-o să presteze servicii sexuale, sub pretextul că a fost cumpărată cu 1500 de dolari. O femeie a fost condamnată la peste 7 ani de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei tinere în Emiratele Arabe Unite.
Potrivit procurorilor, cazul a avut loc la începutul anului 2014. Inculpata, aflându-se în orașul Dubai, a acționat împreună și prin înțelegere prealabilă cu o altă femeie (care între timp a decedat) și cu un bărbat, (în privința căruia a fost pronunțată deja o decizie irevocabilă de condamnare pentru trafic de ființe umane).
Cu scopul de obține un profit, prin exploatarea sexuală comercială a persoanei și prin înșelăciune, au indus în eroare o femeie privind faptul angajării în orașul Dubai în calitate de vânzătoare la un magazin, pentru un salariu atractiv. Abuzând de poziția de vulnerabilitate a victimei, care avea o situație financiară precară, au organizat perfectarea actelor și transportarea acesteia în orașul de destinație, ulterior cazând-o împreună cu alte femei și deposedând-o de pașaport.
Prin aplicarea violenței fizice și psihice față de victimă, sub pretextul că au cumpărat-o la prețul de 1500 de dolari, au exploatat-o sexual, prin organizarea prestării serviciilor sexuale diferitor clienți, până la începutul anului 2017, atunci când victima a reușit să fugă.
Datorită eforturilor procurorilor din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 16 februarie 2024, inculpata de 35 de ani a fost recunoscută vinovată, stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 6 luni, cu executare în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de angajare a persoanelor în câmpul muncii și de a exercita activități conexe transportării de persoane pe o perioadă de 3 ani. Inculpata a pledat nevinovată.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.