Furau automobile scumpe de la aeroporturi din UE, schimbau numărul de identificare al caroseriei, după care le vindeau sau le dezmembrau pentru comercializarea pieselor. Trei bărbați din Călărași, suspectați că ar fi sustras 11 mașini de model Range Rover din mai multe țări europene, au fost reținuți.
Potrivit Poliției, începând din 2022, automobilele erau sustrase din Italia, Franța și Monaco, iar deconspirarea schemei frauduloase s-a bazat pe informații operative și pe colaborarea cu autoritățile din Italia. Acum, oamenii legii investighează implicarea acestora și la sustragerea altor automobile decât cele 11 probate.
Aceștia le furau în principal de la aeroporturi. Ulterior, parcau automobilele în Verona, Italia pentru 1-2 săptămâni, ca să evite deconspirarea furturilor de către poliție. Ulterior, le modificau numărul de identificare al caroseriei (prin ștergere, înlocuire, precum şi prin folosirea documentelor sau mijloacelor de identificare vamală).
Ca etapă finală, aceștia le vindeau clienților, iar altele le dezmembrau. Ulterior, piesele introduse în Moldova le înlocuiau cu ale altor automobile de același model, care necesitau reparație, pentru ca mai apoi să le pună în vânzare.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, un dispozitiv de monitorizare a mașinii („GPS tracker”), precum și două automobile de lux folosite de către bănuiți.
Ulterior, cei trei bărbați cu vârste de 29, 31 și 34 de ani au fost reținuți. În privința a doi din ei, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a fost aplicat arestul preventiv pentru 30 de zile, iar în privința altuia – arest la domiciliu pentru același termen, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Cazul este documentat de ofițerii Direcției investigații criminale, Direcției investigații analitice și cei de urmărire penală a INI, de comun cu procurorii PCCOCS.