L-a pus în gaj pentru a beneficia de un credit, după care l-a ascuns de creditor. Administratorul unei companii a fost trimis în judecată pentru tăinuirea unui utilaj tehnic, care urma să asigurare rambursărea banilor. Bărbatul riscă până la 3 ani de închisoare sau amendă de peste 90.000 de lei.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, administratorul unei companii, pentru asigurarea rambursării unui credit de peste un milion de lei în perioada anilor 2020-2021, a gajat mai multe bunuri printre care și un utilaj tehnic, care a rămas în posesia debitorului, urmând a fi păstrat conform prevederilor contractului.
Ulterior, administratorul a tăinuit bunul gajat de instituția financiară. Pentru identificarea utilajului și stabilirii circumstanțelor cauzei a fost efectuată cercetarea la fața locului unde s-a stabilit lipsa acestuia.
Prin urmare, procurorii PCCOCS i-au incriminat bărbatului, infracțiunea manifestată prin „Tăinuirea bunului gajat săvîrşită de o persoană căreia i-au fost încredințate aceste bunuri și care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor”.
După finalizarea acțiunilor de urmărire penală, dosarul a fost transmis în judecată, iar administratorul companiei riscă o amendă în mărime de până la 92.500 lei sau până la 3 ani de închisoare, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
Cazul a fost documentat de organul de urmărire penală al Serviciului Fiscal de Stat sub conducerea procurorilor PCCOCS.