A decis să facă o promenadă de seară la volan. Un băiat de 17 ani a ajuns în vizorul poliției după ce ar fi sustras un automobil de lângă poarta unei gospodării din Lucășeuca. Mai multe camere de supraveghere au surprins momentul când adolescentul a urcat la volan, dar și cum se deplasa cu viteză mare pe străzile din localitate. Acesta riscă o amendă de peste 67.000 de lei sau 3 ani de închisoare.
Potrivit Poliției, în dimineața zilei de 26 februarie, oamenii legii au fost alertați de o locuitoare a satului Lucășeuca, raionul Orhei, cu privire la dispariția automobilului său de model Citroen. Acesta fusese parcat în seara precedentă în fața gospodăriei sale, descuiat și cu cheile lăsate în torpedou.
În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, în scurt timp mașina a fost depistată abandonată în apropierea traseului R-20 care leagă localitatea Seliște de Orhei.
Ulterior, investigațiile au condus la identificarea unui adolescent de 17 ani, suspect în acest caz. Minorul nu este la prima abatere și este cercetat penal pentru „Răpirea mijlocului de transport”.
Conform Codului Penal al Republicii Moldova, persoanele vinovate de această infracțiune riscă pedeapsă cu amendă de până la 67.500 lei sau închisoare de până la 3 ani.