Ar fi influențat angajații ASP Bălți și Edineț în vederea obținerii permiselor de conducere, dar și pentru organizarea reînmatriculării unor unități de transport. Pentru aceste „servicii” ar fapt au primit și oferit ilicit mijloace bănești ce variază de la 300 la 600 euro. Nouă persoane, cercetate de CNA pentru trafic de influență, trimise pe banca acuzaților. Cauzele penale au fost inițiate în ianuarie 2023.
Cauzele penale au fost inițiate în ianuarie 2023 de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrului Național Anticorupție, iar conducerea urmăririi penale a fost efectuată de către Procuratura.
Potrivit CNA, s-a stabilit că învinuiții au susținut că au influență în privința angajaților Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți și Edineț pentru a-i influența pe aceștia la evaluarea cu succes a examenelor de calificare auto a candidaților în vederea obținerii permiselor de conducere și pentru organizarea reînmatriculării unor unități de transport. Pentru asta au primit și au oferit ilicit mijloace bănești în diferite sume ce variază de la 300 la 600 euro.
Astăzi CNA a anunțat că urmărirea penală, pornită pe fapte de corupere activă și trafic de influență, comise de nouă persoane din nordul țării asupra angajaților ASP, a fost finalizată și transmisă pentru examinare în instanța de judecată.
Doi învinuiți din nouă deferiți justiției au colaborat cu organul de urmărire penală și procurorii, recunoscând faptele incriminate, încheind în acest sens acorduri de recunoaștere a vinovăției, astfel cauzele penale în privința acestora au fost remise în instanța de judecată pentru examinare în proceduri speciale. Totodată, șapte învinuiți vina în comiterea infracțiunilor nu au recunoscut-o, respectiv cauzele penale în privința acestora vor fi examinate în procedură generală.
Actualmente, învinuiții sunt cercetați în stare de libertate, iar examinarea cauzelor penale este efectuată de către judecătoria Bălți. Totodată, în vederea aplicării instituției confiscării speciale, au fost aplicate sechestre pe mijloacele bănești depistate în cadrul perchezițiilor efectuate la învinuiții remiși în judecată.
În privința persoanelor care au obținut ilicit permise de conducere, a fost sesizată Agenția Servicii Publice în vederea inițierii procedurii de anulare a acestora.
La moment, reieșind din complexitatea cazului și multitudinea de fapte cercetate în cadrul dosarelor de bază, urmărirea penală continuă în privința altor subiecți simpli învinuiți de trafic de influență, precum și în privința unor angajați ai Secțiilor de Înmatriculare a Transportului și Calificare a Conducătorilor Auto Bălți și Edineț învinuiți de corupere pasivă și trafic de influență.