Informați, deci înarmați. După o serie de mesaje amenințătoare, trimise în luna februarie în mai multe școli din nordul țării, procurorii PCCOCS au discutat cu elevii gimnaziului „Al. I. Cuza” din Bălți despre pericolul organizațiilor extremiste și teroriste. Totodată, cele două instituții au semnat un acord de parteneriat, care prevede mai multe activități informative și educative.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiul „Nord,” a inițiat discuții cu elevii claselor VIII-IX din gimnaziul „Al. I. Cuza” din Bălți despre pericolul organizațiilor extremiste și teroriste pentru societate.
Totodată, cele două instituții au semnat și un acord de parteneriat. Acesta prevede derularea activităților educative și participarea școlarilor voluntari la desfășurarea activităților, precum și organizarea prezentărilor tematice și expozițiilor.
Discuția face parte dintr-o campanie PCCOCS, demarată în luna februarie pentru sensibilizarea elevilor claselor VIII-XII din mai multe instituții de învățământ. În cadrul atelierelor, sunt puse în discuție și motivele de prejudecată (divizarea nejustificată în grupuri sociale, în bază de etnie, religie, dizabilitate, defavorizare financiară) ce ar putea facilita adoptarea de către adolescenți și tineri a unor astfel de atitudini infracționale.
Campania de sensibilizare a fost inițiată inclusiv în contextul investigării de către Oficiul „Nord” al PCCOCS a acțiunilor unui grup cu activitate pe Telegram, care trimitea mesaje amenințătoare de supremație etnică către mai multe școli din Bălți, în februarie 2024. Astfel, în cadrul campaniei de sensibilizare, procurorii specializați îi îndeamnă pe adolescenți și tineri să evite contactarea membrilor grupurilor cu activități cu potențial extremist sau terorist.
În context, acuzatorii de stat reamintesc publicului tânăr cazul recent comunicat despre PCCOCS privind destructurarea unui grup infracțional care promova fascismul și nega Holocaustul, pe Telegram, prin atribuirea statului de bănuit inclusiv unui adolescent de 17 ani.