În cea mai aglomerată intersecție, cu sens giratoriu, din sectorul Râşcani a fost instalat un semafor. Acesta a fost pus în funcțiune aseară și odată cu el, zona, care era foarte periculoasă pentru pietoni, va deveni mai sigură. Și șoferii salută schimbarea, care, speră ei, va rezolva problema ambuteiajelor din această intersecție.
„După cum puteți observa, pe strada Bogdan Voievod a fost instalat acest semafor pietonal. Astfel, trecerea de pietoni care se afla la câțiva metri distanță a fost înlăturată, iar stația de așteptare a transportului public a fost strămutată cu câțiva metri”.
Semaforul a fost instalat la începutul acestei săptămâni, însă a fost pus în funcțiune ieri seară. Deși este foarte vizibil, am surprins persoane neatente, care, din obișnuință, s-au aventurat pe trecere, așteptând ca mașinile să oprească. Abia la mijlocul carosabilului aceștia și-au dat seama că traversează, de fapt, pe roșu.
Toți pietonii spun că e foarte bine că, în sfârșit, a fost instalat un semafor în această zonă periculoasă și că de acum vor traversa cu mai puțină frică.
„- Mie îmi place semaforul, fără semafor îmi este frică să traversez strada, așa că eu sunt pentru semafoare.
- Credeți că o să îi responsabilizeze și pe șoferi?
-Da, așa cred și mai în siguranță mă simt”.
„- Este foarte bine.
- Vă este comod așa?
- Este mai comod așa și mai sigur”.
„Ne place, este și mai comod să traversăm, semaforul este pus la locul necesar, este mai potrivit aici”.
Dacă pietonii vorbesc despre siguranță, șoferii speră că, odată cu instalarea semaforului vor scăpa de ambuteiajele mari care se formau la această intersecție.
„Foarte bună părere, bravo!- Nu se creează aici ambuteiaj?- Vom vedea peste câteva zile, o zi nu arată nimic”.
„- Foarte bine.
- Nu credeți că se vor forma ambuteiaje sau va fi complicat.
- Nu, este foarte corect.
- Îi va responsabiliza pe șoferi?
- Anterior, nu se grămădeau mai mulți, trecea ba unul, ba altul, acum însă este foarte bine, este corect, demult trebuia să se facă”.
Anterior, un semafor similar a fost instalat în apropierea aceleiași intersecții- pe strada Kiev.