Premierul naționalist al Ungariei, Viktor Orban, se va întâlni astăzi, în Florida, cu fostul președinte american Donald Trump. Orban, de dreapta, care a fost în mod regulat în conflict cu Uniunea Europeană din cauza campaniilor sale anti-imigrație și a măsurilor sale de a plasa sistemul judiciar, ONG-urile și mass-media sub un control mai mare al statului, a fost descris de Trump drept un „mare lider”.
Vizita are loc în timp ce SUA și Europa se pregătesc pentru alegeri cheie pe parcursul și sfârșitul acestui an.
Premierul maghiar, care s-a confruntat cu critici repetate din partea guvernului american din cauza regresului democratic și a relației sale de prietenie cu Kremlinul, va sosi în SUA fără o invitație din partea Casei Albe.
Într-o mișcare aproape inedită pentru un lider al unei țări NATO, nu se așteaptă ca acesta să se întâlnească cu cineva din administrația Biden.
În schimb, urmează să vorbească joi în cadrul unui panel cu șeful unui thinktank conservator, Heritage Foundation, înainte de a se întâlni cu Trump în Florida, vineri.
Vizita, care vine pe fondul unei relații reci cu SUA, este urmărită atent în cercurile de politică externă în condițiile în care există temeri că Orban se va folosi de relația sa cu Trump pentru a promova politicile Kremlinului.
Premierul ungar, care a refuzat să trimită arme în Ucraina și a menținut legături economice strânse cu Rusia de la invazia rusă din 2022, a declarat în repetate rânduri că doar revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea aduce pacea în Ucraina.
„Nu este vorba de jocuri de noroc, ci de fapt de a paria pe singura șansă rezonabilă, că noi, în Ungaria, pariem pe revenirea președintelui Trump”, a declarat Orban la un forum economic.
„Singura șansă din lume pentru un acord de pace relativ rapid este schimbarea politică în Statele Unite, iar acest lucru este legat de cine este președintele”, a spus el.
Mai mult, liderul ungar și-a exprimat public speranța unei schimbări de politică externă la Washington și Bruxelles.
„La sfârșitul anului, scena politică globală va arăta foarte diferit de cum arăta la începutul acestui an și, cu ajutorul lui Dumnezeu, spațiul de manevră al Ungariei nu va fi redus, ci va fi extins într-o măsură pe care nu am mai văzut-o de mult timp”, a declarat Orbán într-un discurs la începutul acestui an.
Trump, care încearcă să fie reales, a provocat luna trecută indignare în rândul aliaților occidentali după ce a sugerat că Statele Unite ar putea să nu-i protejeze pe aliații din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare de o potențială invazie rusă.
Totodată, Orban, aflat la putere din 2010, s-a confruntat cu tensiuni cu administrația președintelui Joe Biden, în principal din cauza tergiversărilor Budapestei în ceea ce privește ratificarea aderării Suediei la NATO.
Surse: The Guardian, Reuters.