Un număr de cinci oameni au murit, iar alți zece au fost răniți, în Fîșia Gaza, după ce mai mulți baloți cu ajutoare s-au prăbușit peste ei. Tragedia s-a petrecut din cauză că parașutele nu s-au deschis, iar baloții s-au prăbușit cu viteză pe pământ, înainte ca victimele să se poată feri.
UPDATE Mai multe țări occidentale, între care și Statele Unite au lansat ajutoare umanitare în Gaza. Aceasta, în condițiile în care Națiunile Unite au avertizat că sute de mii de persoane din enclavă asediată se află în pragul foametei. Prima lansare de ajutor a avut loc săptămâna trecută. Au fost livrate alimente pentru 38.000 de porții de-a lungul coastei Gaza într-o operațiune în colaborare cu Iordania.
UPDATE Un expert din cadrul Organizației Națiunilor Unite susține că Israelul distruge sistemul alimentar din Fâșia Gaza. Potrivit acestuia, ar fi vorba despre „campanii de privare” pe care le practică IDF în ofensiva sa împotriva Hamas. Michael Fakhri, raportorul special al ONU pentru dreptul la hrană, a luat cuvântul în Consiliul pentru Drepturile Omului. E a declarat că „imaginile foametei din Gaza sunt de nesuportat, iar voi nu faceți nimic”. Michael Fakhri a făcut aceste declarații cu privire la Israel, despre care susține că „distruge sistemul alimentar” din enclava palestiniană. Acesta este un profesor de drept libanezo-canadian, unul dintre zecile de experți independenți mandatați de ONU să raporteze și să ofere consiliere cu privire la probleme și crize specifice.
UPDATE Așezările israeliene din Cisiordania ocupată se extind într-un ritm record, iar acest lucru va împiedica înființarea unui stat palestinian. Este avertismentul venit din partea Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului, citat de agenția Reuters. Volker Türk susține că acest proces de colonizare, care se traduce printr-un transfer de populație, reprezintă o crimă de război.
„Violențele coloniștilor și încălcările (dreptului internațional) legate de colonii au atins noi niveluri șocante și riscă să excludă orice posibilitate concretă de creare a unui stat palestinian viabil”, a afirmat Volker Türk.
UPDATE UE deschide un coridor maritim pentru a trimite ajutoare din Cipru către Gaza, pe fondul temerilor legate de foamete. Președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat că se așteaptă ca livrarea pilot să pornească sâmbătă, dar nu a precizat unde vor fi debarcate sau descărcate transporturile. UE a anunțat deschiderea în acest weekend a unui coridor maritim pentru transportul ajutoarelor umanitare din Cipru către Gaza, în încercarea de a evita foametea care face deja victime.