De 8 martie, răsfăț, dar nu pentru toate femeile. La sate, pentru multe bunici și mame e un prilej de tristețe, pentru că nimeni nu le bate la ușă. Iar alte femei se alintă singure, recunoscând sincer că n-au văzut în viață un cadou de la soț. Timp pentru declarații de dragoste nu prea este - lucrările de primăvară sunt în toi.
„Femeile sunt tare muncite. Când se evidențiază o zi pentru ele cred că este bine”,spune fosta educatoare din Ciocîlteni. Femeia povestește că aceste zile au semnificație aparte pentru ea.
„Pe 7 martie e ziua mea, pe 8 a mătușei, iar pe 9 martie ziua de naștere a fiicei. Triplă sărbătoare.”
Cu dorul în suflet pentru copiii plecați peste hotare sunt și alte mame.„Nu vor fi de 8 martie alături. Eu plec des la ei. Nu se mai întorc”.
Nu își vede de griji nici mătușa Elena. E primăvară, treburile din gospodărie nu pot fi amânate, iar soțul nevăzător are nevoie de multă grijă.
La cei 75 de ani, mătușa Dora, din Fedoreuca, spune că femeile ştiu să le facă pe toate.„Eu curăț și acum via, lucrez. Unul Dumnezeu mă ajută.”
De altfel, femeia recunoaște nu a văzut vreo floare nici când era mai tânără.„45 de ani am trăit nu mi-a dăruit o floare. ”
Și dacă unele femei sunt prinse în muncă, altele au decis să lase treburile deoparte de ziua lor. „E ziua fetelor, femeilor. E sărbătoare mare”. „Pregătim bucate. Așteptăm să vină copiii acasă să ne felicite.”
Totuși, unii bărbații ne-au spus, în fața camerelor, că au pregătit surprize pentru femeile dragi.
Dorințele femeilor, însă sunt modeste. „Respect”. „Pace și sănătate”.




































