Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, va fi convocat mâine, 12 martie, la Ministerul Afacerilor Externe.
Potrivit MAE, în cadrul întrevederii, diplomatului rus îi va fi comunicată poziția de dezaprobare a deciziei referitor la deschiderea secțiilor de votare a Federației Ruse în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Deși Chișinăul a interzis deschiderea altor secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia în afară de cea de la sediul ambasadei, Tiraspolul face exact invers. Presa locală scrie că, în această duminică, în stânga Nistrului vor fi deschise șase secții de votare pentru cei circa 220 de mii de cetățenii ruși care ar locui acolo.
Trei dintre acestea vor fi la Tiraspol și câte una - la Tighina, Rîbnița și Grigoriopol.
Asta deși, la începutul lunii februarie, ministrul nostru de Externe a declarat că singura secție de votare autorizată va fi la Ambasada Rusiei din Chișinău.
Anterior, pentru alegerile legislative în Duma de stat, desfășurate în iulie 2021, Federația Rusă a deschis 30 de secții de votare în Republica Moldova. Cele mai multe dintre acestea, 27, au fost în stânga Nistrului, acesta fiind și cel mai mare număr de secții de votare deschise de Rusia într-o țară străină.