Doi concubini din Chișinău au fost reținuți pentru complicitate la introducerea în R. Moldova a drogurilor din Uniunea Europeană, estimate pe piața neagră la circa 600.000 lei. La solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, iar femeia – în arest la domiciliu, pentru același termen.
Aceștia au vârsta de 22 de ani și sunt Chișinău, iar anterior au fost judecați pentru furt, însă fără executare reală a pedepsei.
Poliția de Frontieră notează că în urma percheziționării domiciliului lor, a fost ridicată marijuana de calitate superioară de 30 mii lei, cântare, cartele bancare de pe care au fost efectuate tranzacții în interesul grupului criminal organizat mijloace bănești și telefoane mobile folosite la comiterea infracțiunii.
Totodată, este menționat faptul că dosarul este o continuare a reținerii anunțate în ianuarie 2024 a unui tânăr de 19 ani, care continuă să fie investigat în stare de arest preventiv.
Drogurile de tip hașiș, ecstasy, MDMA și LSD au fost introduse-în țară prin punctul de trecere a frontierei de la Leușeni, în interiorul unui colet neînsoțit. Potrivit declarațiilor, drogurilor urmau să fie puse în vânzare pe piața online din Moldova.
Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.