Președintele interimar al CA Chișinău, judecătorul Ghenadie Mîra este așteptat la audiere în Comisia Vetting. Magistratul este evaluat în calitate de candidat la funcția de membru în Colegiul pentru selecția și evaluare a judecătorilor al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„În notificare, Comisia Vetting i-a comunicat candidatului dubiile care urmează a fi abordate în cadrul interviului”, se arată într-un comunicat al Comisiei Vetting.
Ghenadie Mîra are la dispoziție cel mult 3 zile de la primirea notificării pentru a confirma participarea și, dacă consideră necesar, poate solicita ca anumite părți ale audierii să se desfășoare în ședință închisă. Acesta poate, de asemena, solicita accesul la dosar de evaluare printr-o scrisoare electronică adresată Secretariatului Comisiei cu cel puțin 7 zile înainte de ziua stabilită pentru audiere.
În cazul refuzului candidatului de a participa la audiere, Comisia își va finaliza evaluarea pe baza informațiilor colectate din diferite surse, inclusiv cele deschise, și din comunicarea avută cu subiectul pe parcursul procesului de evaluare.
Luni, 11 martie, alți trei candidați la funcții în CSM au fost chemați la audieri pentru că ar exista dubii cu privire la integritatea acestora. Este vorba despre Vladislav Gribincea, judecătorul de la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) Anatolie Țurcanu și doctorul în drept, profesorul universitare Sergiu Băieșu.