Biroul de Reintegrare de la Chișinău recomandă jurnaliștilor de pe malul drept al Nistrului și celor internaționali să nu se deplaseze în regiunea transnistreană în aceste zile, când se votează pentru alegerile prezidențiale din Federația Rusă. Chișinăul atenționează asupra riscurilor la care se pot expune pe un teritoriu „temporar necontrolat de autoritățile constituționale”.
Într-un comunicat de presă, Biroul de Reintegrare reamintește că Tiraspolul îngrădește, de regulă, deplasările jurnaliștilor din afara regiunii separatiste, solicitându-le „acreditarea” la structuri nerecunoscute de autoritățile moldovene și cele internaționale.
„Implicit, jurnaliștii care se deplasează în regiune fără pretinsele „acreditări” pot deveni obiectul unor rețineri, confiscări de echipamente, privări ilegale de libertate și emiteri de pretinse decizii privind declararea indezirabilității aflării lor în perimetrul regiunii”, subliniază Biroul de Reintegrare.
Reprezentanții Biroului mai menționează că instituțiile de drept de la Chișinău nu pot oferi garanții de securitate și de menținere a ordinii publice în regiune, inclusiv pentru a asigura exercitarea nestingherită a drepturilor profesionale ale jurnaliștilor, promotorilor drepturilor omului și ale funcționarilor publici aflați în executarea atribuțiilor de serviciu.
„La fel, evidențiem faptul că așa-zisele proceduri de „acreditare” impuse de Tiraspol vin în contradicție cu legislația Republicii Moldova. Implicit, în vederea evitării unor provocări sau situații de criză, Biroul politici de reintegrare recomandă jurnaliștilor locali și internaționali să se abțină de la deplasări în regiunea transnistreană. Problema eliminării tuturor obstacolelor artificiale în calea liberei circulații în raioanele de est ale țării și a exercitării dreptului la libera exprimare va continua să fie menținută pe agenda tuturor formatelor de dialog privind reglementarea transnistreană, până la soluționarea definitivă a acesteia”, mai notează Biroul de Reintegrare.
Deși Chișinăul a interzis deschiderea altor secții de votare pentru alegerile prezidențiale din Rusia în afară de cea de la sediul ambasadei, în stânga Nistrului vor fi deschise șase secții de votare pentru cei circa 220 de mii de cetățenii ruși care ar locui acolo.Trei dintre acestea vor fi la Tiraspol și câte una - la Tighina, Rîbnița și Grigoriopol.
Asta deși, la începutul lunii februarie, ministrul nostru de Externe a declarat că singura secție de votare autorizată va fi la Ambasada Rusiei din Chișinău.
Anterior, pentru alegerile legislative în Duma de stat, desfășurate în iulie 2021, Federația Rusă a deschis 30 de secții de votare în Republica Moldova. Cele mai multe dintre acestea, 27, au fost în stânga Nistrului, acesta fiind și cel mai mare număr de secții de votare deschise de Rusia într-o țară străină.