Nicanor Ciochină a venit la judecată între două tururi de alegeri locale. Pe 1 iunie, la Boldurești, se va da bătălia finală, iar mama care și-a pierdut băiatul susține că lupta pentru fotoliul de primar îi lasă un gust amar. Femeia afirmă că acesta a ajuns în turul doi după ce a corupt alegătorii, iar cei care se ocupă de campania electorală a lui Ciochină pun presiune pe ea ca să nu mai fie atât de vocală.
Mama lui Mihai spune că atunci când a aflat că Nicanor Ciochină, pe care îl consideră ucigașul fiului său, pretinde din nou la funcția de primar, a distribuit mai multe postări în care a reamintit despre moartea tragică a fiului său. La scurt timp a început să primească apeluri și mesaje din partea consătenilor, însă nu de susținere, ci cu îndemnul de a nu mai încerca să sensibilizeze cu moartea băiatului.
Femeia mai spune că Nicanor Ciochină ar fi câștigat primul tur datorită faptului că ar fi cumpărat voturile.
Acuzațiile privind fraudarea alegerilor au fost dezmințite de avocatul lui Ciochină.
Nici Comisia Electorală Centrală nu a înregistrat nicio încălcare în ziua scrutinului. Sătenii care îl susțin pe Nicanor Ciochină ne-au spus că o fac pentru că vinovăția acestuia nu a fost demonstrată.
Mulți dintre localnici compătimesc familia băiatului decedat și vor ca în acest caz să se facă dreptate cât mai repede.
Ciochină nu se bucură de susținerea tuturor sătenilor, iar unora le este chiar frică să vorbească despre el.
Nicanor Ciochină, învinuit de omorul unui copil de 14 ani, a câștigat primul tur al alegerilor locale din comuna Boldurești fiind ales de 549 de cetățeni, adică de 47% din numărul total de alegători. Pe locul doi și trei s-au clasat doi candidați independenți, cu aproape 30% și respectiv 29% la sută. Turul doi al alegerilor locale din Boldurești urmează să aibă loc pe 1 iunie.