Un hipopotam pigmeu, specie în pericol de dispariţie, a venit pe lume în Parcul Zoologic Attica din Atena, primul exemplar din această specie născut la grădina zoologică în ultimii 10 ani, informează Reuters.
Numărul mic al hipopotamilor pigmeu masculi care trăiesc în captivitate complică eforturile de reproducere, aşa că personalul grădinii zoologice a fost ”extrem de entuziasmat” că puiul este un mascul, a declarat pentru Reuters Noi Psaroudaki, veterinarul grădinii zoologice, scrie G4media.
„Este primul pui născut la această grădină zoologică în 2024 şi încă ce naştere!”, a spus Psaroudaki.
„Fiecare pui de hipopotam pigmeu care vine pe lume în captivitate este extrem de important. Suntem foarte fericiţi să vedem acest pui transformându-se într-un hipopotam adult sănătos şi, să sperăm că, într-o zi se va reproduce”, a spus ea.
Hipopotamii pigmei sunt nativi în mlaştinile şi pădurile tropicale din vestul Africii. Sunt incluşi pe lista speciilor periclitate de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) şi, potrivit estimărilor, doar 2.000-2.500 de exemplare mai trăiesc în sălbăticie.
Cu o greutate de 7 kilograme, puiul mascul – al cărui nume va fi ales în urma votului publicului – s-a născut pe 19 februarie şi, alături de părinţii săi, Lizzie şi Jamal, sunt singurii hipopotami pitici de la această grădină zoologică.
Hipopotamul, un animal solitar şi nocturn, va rămâne alături de mama lui pentru câteva luni înainte să se aventureze în ţarcul exterior.