Partidul Mișcarea Alternativa Națională a depus o nouă sesizare la Curtea Constituțională. Formațiunea cere verificarea constituționalității reformei „Restart”, prin care susține că au fost discriminați cetățenii din Chișinău și UTA Găgăuzia.
„MAN consideră că toți beneficiarii serviciilor sociale din Republica Moldova, inclusiv cei din Chișinău sau UTA Găgăuzia sunt pe poziții egale și nu trebuie să fie discriminați. Intenția de bază a Guvernului în acest caz, este pedepsirea Chișinăului și UTA Găgăuzia și din punct de vedere financiar or, acest lucru este discriminatoriu și inadmisibil”, menționează formațiunea.
Sesizarea la CC a fost depusă de reprezentanții MAN, deputatul Gaik Vartanean, Tatiana Oboroc și Vladimir Bolocan.
Am solicitat o reacție de la purtătoarea de cuvânt a Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Diana Blanaru, care ne-a comunicat: „și-au exercitat dreptul de a contesta la Curtea Constituțională, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, urmare deciziei Onoratei Curți de a admite sau nu sesizarea, se va expune pe măsură, în conformitate cu legislația în vigoare”.
Amintim că în decembrie 2023, în contextul implementării reformei RESTART, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a preluat funcția de coordonare a sistemului de asistență socială la nivel național. Odată cu asta, în țară, au fost create 10 agenții teritoriale de asistență socială subordonate ministerului.
Începând cu 1 ianuarie 2024, serviciul social din țară a fost reformat, iar programul se numește „Restart”. Aceasta constă în faptul că Ministerul Muncii și Protecției Sociale a creat 10 agenții teritoriale de asistență socială, din contul direcțiilor ce existau în cadrul consiliilor raionale. De pildă, o agenție poate deservi populația din 3-4 raioane. Aceste agenții sunt subordonate ministerului, iar sursele de finanțare sunt din bugetul de stat. În schimb, în municipiul Chișinău și UTA Găgăuzia asemenea agenții nu au fost create, aici domeniul de asistență socială, în care intră și serviciul de asistență personală, este gestionat de direcția generală.
Executivul susține că municipalitatea ar avea suficienți bani în bugetul local pentru a plăti această categorie de angajați. Iar recent, Guvernul a identificat o soluție pentru problema asistenților personali din Chișinău care au rămas fără un loc de muncă. Mai exact, toți asistenții personali care au avut de suferit vor fi reangajați de Ministerul Muncii în cadrul unui serviciu nou creat, care va deveni funcțional din luna mai. De altă parte, Primăria Capitalei susține că de fapt „Guvernul cauzează probleme grave la Chișinău, după care face politică și declară că rezolvă aceste probleme”.