Un bărbat din Comrat, rămas văduv, acum câteva zile, se teme că moartea soției sale va rămâne nepedepsită. Acum două săptămâni, femeia de 29 de ani a fost spulberată de un microbuz pe o trecere de pietoni, iar după ce a stat 10 zile la reanimare, aceasta s-a stins pe patul de spital. Soferul microbuzului se află în libertate, iar soțul victimei, care a rămas să crească singur trei copii, unul dintre care are doar o lună, crede că dosarul va fi mușamalizat. De cealaltă parte, oamenii legii spun că șoferul nu a fost plasat în arest pentru că ar avea cancer și că ancheta se desfășoară conform legii.
Femeia, soțul ei și cei trei copii ai lor locuiau în această casă din localitatea Svetlîi. Soțul victimei ne-a spus că la data de 19 decembrie în jurul orei trei femeia se ducea la grădiniță la matineul uneia dintre fiicele lor însă nu a mai fost să ajungă că a fost spulberată de un micorbuz pe această trecere de pietoni.
Ulterior femeia a fost preluată de ambulanță și transportată de urgență la Spitalul Raional Comrat.
,,În urma impactului victima a suferit multiple traumatisme inclusiv traumatism craniocerebral sever, fractură a tibiei drepte, fractură a oaselor pelvine și fractură a mexilarului inferior. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând că acesta nu consumase băuturi alcoolice'', a menționat ofițeră de presă IP Comrat, Elena Cașu.
Imediat după accident, șoferul microbuzului a fost reținut pe un termen de 72 de ore după care a fost lăsat în libertate. Pentru familia victimei au urmat 10 zile de coșmar, timp în care aceasta s-a aflat la reanimare, iar vestea ca a murit, i-a doborât.
,,Avem trei copii. O fetiță care are abia 40 de zile și încă două fete de 6 și 8 ani, iată așa. Azi mă duc la Cimișlia să o iau de la morgă'', a punctat soțul victimei, Ion Caitaz.
Bărbatul vrea ca șoferul vinovat de accident să fie tras la răspundere și spune că va lupta până la capăt ca să i se facă dreptate.
,,Eu vreau dreptate. Cel mai probabil o să consult un jurist pentru că vreau să cer recuzarea procurorului de caz pentru că am dubii că nu este ceva curat acolo. Acolo sunt doar legături, altfel nu poate să fie, cum se poate el a omorât un om și se află la libertate. Unde este dreptatea. Furi o găină și primești 10 ani, omori un om se plimbă în libertate. Unde este dreptatea, unde'', a subliniat soțul victimei, Ion Caitaz.
Procurorul de caz se afla în concediu și nu am putut discuta cu el despre caz, așa că am mers la șeful Procuraturii Autonomiei Găgăuze oficiul Comrat, Vasile Untilă. Acesta ne-a explicat de ce șoferul microbuzului se află în libertate.
,,De către partea apărării a fost prezentat un set de acte prin care se confirmă că bănuitul se află la evidiență la medic cu diagnoză cancer. Procurorul de caz a luat decizia ca să fie eliberat cu interdicția de a părăsi țara. Este prematur de vorbit despre mușamalizare ori altceva, noi pe 19 decembrie avem pornită urmărirea penală asta este exclus din start'', a menționat șef interimar Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Comrat, Vasile Untilă.
Asta însă nu-l scapă de pedeapsă, susține Vasile Untilă, care dă asigurări că ancheta este încă în desfășurare și că procurorii adună probe pentru a expedia dosarul în instanța de judecată. Nu am reușit să discutăm cu șoferul microbuzului, însă procurorul ne-a spus că acesta îți recunoaște vina.
,,Urmează să fie efectuată expertiza medico-legală a persoanei, expertiza tehnică, auto tehnică de stabilit toate circumstanțele care au avut loc. Din ceea ce cunosc persoana bănuită își recunoaște vina și conlucrează cu organul de urmărire penală. V-a fi pus sub învinuire în baza articolului 264 alin 3, litera B cu decesul persoanei. Sancțiunea prevede de la 3 la 7 ani'', a punctat șef interimar Procuratura UTA Găgăuzia, Oficiul Comrat, Vasile Untilă.
Suspiciunile bărbatului privind mușamalizarea anchetei au fost amplificate și de faptul că atunci când a mers la morgă pentru a prelua corpul neînsuflețit al soției sale pentru a o înmormânta a aflat ca acesta a fost preluat de o companie funerară.
,,Cum se întâmplă că ați încurcat cadavrele, aici s-au încurcat ori dumnevoastră?- Da ce pe drum se încurcă, vă dați seama. Deschideți ușa chiar acum, dacă nu o s intru pe altă ușă''
Bărbatul a cerut explicații de la angajații de acolo însă toți au strâns din umeri. Pentru a clarifica situația a fost chemată poliția, iar abia după aproximativ trei ore, cadavrul femeii a fost adus înapoi. Reprezentanții companiei funerare au declarat că ar fi avut loc o neînțelegere și că angajații de la morgă ar fi încurcat cadavrele. Poliția a inițiat o anchetă pe marginea acestui caz pentru a stabili circumstantele în care s-a întâmplat totul.