Prim-ministrul nipon Fumio Kishida a cerut o întrevedere cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, a afirmat luni Kim Yo Jong, influenta soră a acestuia din urmă, apreciind totodată drept puţin probabilă această întâlnire fără o schimbare politică din partea Japoniei, informează AFP, citat de Agerpres.
Fumio „Kishida şi-a exprimat recent dorinţa de a se întâlni cu preşedintele Comisiei pentru Afacerile de Stat a Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) cât mai curând posibil”, a declarat Kim Yo Jong într-un comunicat dat publicităţii de agenţia de presă oficială KCNA.
Prim-ministrul nipon, care a precizat că nu este la curent cu acest comunicat, a declarat în faţa Parlamentului că este „important să existe discuţii în timpul summitului cu Phenianul pentru a rezolva litigiile”.
Relaţiile între cele două ţări sunt tensionate din cauza mai multor probleme, de la ocupaţia niponă a Peninsulei Coreea între 1910 şi 1945 până la lansarea de către Phenian a unor rachete deasupra teritoriului nipon, trecând prin scandalul răpirilor.
Fostul prim-ministru nipon Junichiro Koizumi (2001-2006) s-a deplasat la Phenian în 2002 pentru o vizită istorică şi o întâlnire cu tatăl lui Kim Jong Un, Kim Jong Il. El a pus atunci bazele unei normalizări a relaţiilor cu promisiunea unui sprijin economic.
Întrevederea de atunci a permis o a doua vizită a lui Koizumi, însă legăturile diplomatice s-a deteriorat rapid, Tokyo exprimând îndoieli în legătură cu buna credinţă a Phenianului asupra răpirilor.