Alunecări de teren pe strada Tudor Strișcă din Chișinău. S-a surpat o porțiune de pământ chiar în apropierea unui complex de blocuri locative. Anunțul a fost făcut de responsabilii de la primărie, care au convocat Comisia Situații Excepționale. Administratorul companiei de construcții, care a ridicat blocurile spune, însă, că nu există riscuri pentru locuințe și că odată la jumătate de an construcțiile sunt inspectate.
Alunecarea de teren s-a produs la câțiva metri de la gardul unui complex de blocuri situat pe strada Tudor Strișcă. Este în imediata apropiere de parcul Valea Trandafirilor.
„Din cauza ploilor abundente, pământul s-a răzmuiat și a luat-o la vale. Aici, în urma alunecării de teren, s-a format o groapă imensă, iar acum câteva clipe, chiar sub ochii noștri, un copac, care se afla pe marginea malului, s-a prăbușit, cu tot cu rădăcini”.
În preajma gropii, este o țeavă prin care se scurge apa de la precipitații, iar unii localnici cred că asta ar putea fi una din cauzele surpării pământului.
„Când o să ajungă aici mai aproape o să mă gândesc ce să fac. E periculos, dar la noi se construiește fără să ne întrebe”.
„Dacă sunt riscuri trebuie să întreprindă măsuri de protecție. Asta e periculos, mai ales că noi suntem în partea de sus și aici se scurge toată apa, care spală pământul”.
Incidentul a fost discutat astăzi, la ședința operativă a primăriei. Deși deocamdată nu s-a stabilit cine se face vinovat, primarul Ion Ceban a ținut să precizeze că actele pentru construcția complexului de blocuri au fost emise de predecesorii săi.
„Trebuie să fie foarte clar că nu este vorba de careva acte sau documente eliberate în mandatele curent sau precedent al nostru. Dar, totuși, situația este cu zone sporite de risc și rog în această privință să ne informați ce se întâmplă”.
„Toate alunecările de teren au loc înspre parcul Valea Trandafirilor. Despre ce se întâmplă acolo au fost anunțate toate instituțiile responsabile, a fost convocată Comisia Situații Excepționale Centru pe subiectul alunecărilor de teren”, a declarat pretorul sectorului Centru, Vadim Hîncu.
Până la această oră, primăria nu a dat alte informații. L-am sunat, pentru o reacție, și pe administratorul firmei care a ridicat blocurile. La telefon, Vladimir Tonu ne-a dat asigurări că nu există vreun risc pentru clădirile din apropiere și că pământul s-a surpat din cauza unei țevi de scurgere a apei pluviale, care se afla acolo încă până la ridicarea construcțiilor.