Germania va înăspri măsurile de securitate pe perioada EURO 2024, care începe pe 14 iunie, iar printre aceste măsuri se numără introducerea de controale temporare la frontiere, a declarat marți ministra de Interne Nancy Faeser, citat de Reuters.
Circa 2,7 milioane de suporteri sunt așteptați să fie prezenți pe stadioane în timpul turneului, în timp ce autoritățile estimează că alte 12 milioane vor sosi în Germania pentru a se bucura de experiența turneului și vor urmări meciurile în piețele publice unde vor fi instalate ecrane uriașe.
„Pentru EURO, pregătim forțele de securitate pentru a acționa mai puternic și ne pregătim pentru posibile amenințări”, a declarat ministra de Interne.
„În timpul turneului, vom desfășura controale temporare la toate frontierele Germaniei pentru a preveni intrarea în țară a unor persoane violente”, a precizat Nancy Faeser.
Germania are deja implementate controale temporare la granițele cu Cehia, Austria și Elveția, măsură implementată pentru a combate traficul de migranți.
Acestea ar putea fi extinse, dar ministrul de interne nu a oferit detalii specifice despre cum vor fi implementate măsurile de securitate pe durata Campionatului European.
Anunțul oficialilor germani vine după atacul armat care a ucis 139 de persoane în Moscova. Serviciile de informații occidentale au pus atacul pe seama grupării teroriste Statul Islamic, iar unele state, precum Franța, au ridicat gradul de alertă teroristă.