Culmea arhitecturii în România. Un bărbat a reuşit performanța de a-şi construi o casă pe un bloc cu opt etaje din Brașov. Deși pare paradoxal, proprietarul are toate actele în regulă de 10 ani, scrie antena3.
Un brașovean a construit o vilă pe un bloc cu opt etaje din cartierul Răcădău, aflat în sudul orașului Brașov. Proprietarul a obținut toate actele necesare construcției, de mai bine de un deceniu.
Reprezentanții Poliției Locale Brașov, în subordinea căreia se află Departamentul Disciplina în Construcții, s-au autosesizat, după apariția mai multor imagini cu casa, în spațiul public și au efectuat verificări la fața locului.
Aceștia au constat că respectiva construcție este perfect legală și are deja o vechime de mai bine de un deceniu.
"Construcția respectivă a avut autorizație de construire din septembrie 1999 și certificatul de dare în folosință este din martie 2000. Are o suprafață de 42,02 m2. Accesul se face din scara de acces comuna de la etajul 8, pe o scară metalică către zona terasei blocului.", au transmis reprezentanții Poliției Locale, potrivit bizbrasov.ro.
Oficialii au menționat că spațiul verificat apare în extrasul de Carte Funciară și există contract de vânzare cumpărare din anul 2013, fapt pentru care nu se pot dispune măsuri. Nu au fost executate alte lucrări de la cumpărarea acestuia.