Două persoane au murit, iar alte nouă au fost rănite după ce un atacator a deschis focul în timpul unui examen la Universitatea Brown din Providence, statul Rhode Island. După ore de căutări și blocarea campusului, autoritățile au anunțat duminică că au reținut un suspect.
Potrivit primarul din Providence, Brett Smiley, dintre cei nouă răniți, unul este în stare critică, șapte sunt în stare stabilă, iar unul a fost externat. Președinta Universității Brown, Christina Paxson, a confirmat ulterior, într-o scrisoare către comunitate, că toate cele 11 victime sunt studenți.
Martorii au descris momentele de panică din campus. Katie Sun, citată de ziarul studențesc Brown Daily Herald, a spus că a auzit focuri de armă și a fugit spre cămin, lăsându-și lucrurile în urmă: „A fost, sincer, îngrozitor. Părea că focurile veneau din zona unde sunt sălile de clasă”.
Un alt student, Lydell Dyer, a povestit la CNN cum s-au baricadat în sala de sport. „A trebuit să adunăm pe toată lumea, să-i ducem la ultimul etaj, să stingem luminile și să coborâm jaluzelele”, spunând că s-a ascuns în întuneric împreună cu alte 154 de persoane.
„Este șocant și atât de trist. Îi cunosc pe studenții de aici, mulți dintre ei au stat adăpostiți ore întregi noaptea trecută. Sunt cu toții extrem de zguduiți”, a mai declarat primarul.
Universitatea a anunțat că examenele finale programate pentru duminică au fost amânate.
Atacul este prezentat drept cel mai recent caz de împușcături în masă din SUA, într-un context în care dezbaterea despre arme rămâne blocată politic. Președintele SUA, Donald Trump, a fost informat despre atac și a numit incidentul „un lucru teribil”. „Tot ce putem face acum este să ne rugăm pentru victime”, a declarat el.
Cel mai sângeros atac armat într-o instituție de învățământ din istoria SUA a avut loc la Virginia Tech, pe 16 aprilie 2007, când un student sud-coreean a ucis 32 de persoane și a rănit alte 17.