Artista Cleopatra Stratan a dezvăluit recent, pe rețelele de socializare, că suferă de un defect al vederii, ce nu poate fi vindecat. Așa că preferă să poarte ochelarii pentru tot restul vieții, pentru că, spune interpreta, fac parte din ea încă de la doi ani.
Cleopatra a explicat că operația nu este o variantă bună, pentru că nu garantează vindecarea completă.
„Nu am miopie, am astigmatism hipermetropic, dioptriile foarte mari și port ochelari de la 2 ani. M-am interesat și de operație, însă peste tot mi s-a spus că șansele de vindecare, la ceea ce am, nu sunt de 100% (doar îmi scade dioptria sau recidivează în timp). Am încercat și lentile de contact, văd mai prost cu ele, din cauza dioptriilor mari (e mult de explicat medical de ce). În concluzie, prefer să port ochelari pentru tot restul vieții, îi ador și fac parte din mine!”, a relatat Cleopatra Stratan, pe Instagram.

Cleopatra Stratan a purtat ochelari inclusiv la nuntă, fapt ce a atras critici din partea designerului de modă, Iulia Albu.