Scene desprinse dintr-un film de acțiune pe străzile Chișinăului. Un șofer a făcut viraje în viteză printre mașini pentru a scăpa de 5 echipaje de poliție. Mai multe camere de supraveghere au surprins automobilul care făcea manevre, provocând situații de accident, iar la somația oamenilor legii de a stopa, acesta a accelerat, continuând deplasarea. După jumătate de oră de urmărire, bărbatul a fost reținut.
Potrivit poliției, astăzi, în timpul monitorizării circulației rutiere, pe strada Alexei Mateevici din Chișinău a fost observat un șofer care conducea neuniform un automobil de model Renault.
La somarea de a stopa mașina, bărbatul de la volan a accelerat și a creat nenumărate situații de accident în trafic, continuându-și cu viteză excesivă deplasarea și efectuând manevre periculoase, ceea ce a creat și mai multe bănuieli polițiștilor.
Pentru stoparea acestuia au fost implicate 5 echipaje de poliție. După mai bine de jumătate de oră de urmărire, vitezomanul a fost reținut. Acesta are 43 de ani și este originar din Bubuieci.
Bărbatul se eschiva de organele de drept, după ce a fost condamnat pe teritoriul Republicii Moldova la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și fals în acte. Acesta a fost condamnat și pe teritoriul României pentru contrabandă.