Trafic intens la punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe sensul de ieșire din Moldova. În prezent, se întreprind măsuri de fluidizare a traficului, iar călătorilor li se recomandă să opteze pentru alte vămi.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița „se înregistrează flux majorat de călători și mijloace de transport”. Pentru depășirea acestei situații „s-a suplimentat numărul de polițiști de frontieră și angajați ai Serviciului Vamal, inclusiv se aplică procedura Revers”.
În acest context, participanților la trafic li se recomandă să traverseze frontiera prin PTF Costești, PTF Leova sau PTF Cahul.
Pentru informații actualizate privind starea traficului, cetățenii pot consulta pagina oficială a Poliției de Frontieră https://border.gov.md/index.php/camere-web sau să sune la Linia verde +373 22 259 717.
UPDATE Punctul de trecere a frontierei ,,Leușeni” și-a reluat activitatea în regim normal.