UPDATE Potrivit surselor Antena 3 CNN, drona căzută este de provenienţă rusească şi ar fi fost trimisă spre porturile ucrainene de la Dunăre. Cel mai probabil i s-a defectat sistemul de direcţionare prin GPS.
O dronă militară s-ar fi prăbuşit pe un câmp la doar 12 km distanţă de municipiul Brăila, însoţită de o bubuitură puternică. Poliţia şi jandarmeria au izolat zona, scrie Antena 3.
Imaginile au fost surprinse de localnici și postate pe internet. Totul s-a întâmplat la puțin timp după de miezul nopții. Oamenii au ieșit speriați din case când au auzit bubuitura puternică și au sunat urgent la 112.
La scurt timp zona a fost împânzită de polițiști și anchetatori care au izolat tot perimetru.
Nicio persoană nu a fost rănită, din datele avute la acest moment.




































