Catolicii din întreaga lume sărbătoresc mâine Paștele, iar în unele țări au avut loc festivități solemne. Bunăoară, în capitala Coreii de Sud s-a desfășurat a adevărată paradă cu cântece și dansuri.
Parada care marchează ajunul Paștelui a avut loc în capitala Coreii de Sud. Sute de tineri și copii au cântat și au dansat, iar simbolul evenimentului a fost un pui galben.
„Prin această paradă anunțăm celebrarea învierii lui Iisus.”
„Sper din tot sufletul, ca în ziua Paștelui să se întâmple o minune, și astfel conflictele să se schimbe în împăcare, iar mânia, în iubire.”
Mâine, catolicii din întreaga lume sărbătoresc Paștele. În acest an, sărbătoarea are loc la o lună distanță de Paștele marcat de ortodocși. Învierea Domnului reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine. În această zi, oameni sfințesc cozonaci și ouă roșii.




































