A trezit suspiciuni și a fost tras pe dreapta. Un șofer a încercat să iasă din Republica Moldova cu un automobil care ar fi avut numărul de identificare modificat manual. Până la elucidarea cauzei, automobilul a fost indisponibilizat. Alți doi șoferi ucraineni au fost prinși cu acte falsificate. Cazurile au fost consemnate în ultimele 24 de ore.
Potrivit Poliției de Frontieră, în punctul de trecere a frontierei Sculeni, doi cetățeni ucraineni s-au prezentat la controlul de frontieră în calitate de șoferi de automarfare.
Printre documentele de călătorie, persoanele au înmânat spre verificare și certificatele de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri. Ambele documente, pretins a fi emise de autoritățile ucrainene, conțineau indici de falsificare.
La audieri, un șofer a declarat că urmase studiile specializate și achitase 2800 de grivne pentru document, iar al doilea șofer a precizat doar că a frecventat niste cursuri online în domeniu.
Totodată, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe direcția ieșire din Moldova s-a apropiat un autoturism de model Land Rover, fiind identificat la volan un conațional. În baza unei informații, polițiștii de frontieră au trecut în linia a doua de control automobilul.
Ca urmare, s-a stabilit că numărul VIN cod prezintă suspiciune de modificare manuală. La cele depistate, șoferul a comunicat că autoturismul nu-i aparține. Până la elucidarea tuturor circumstanțelor, mașina a fost indisponibilizată pe teritoriul SPF Leușeni. Cercetările pe faptele ilegale continuă.