Hamas le-a prezentat în premieră scuze locuitorilor din Gaza pentru suferinţa cauzată de război, într-o lungă declaraţie postată duminică seara pe canalul său Telegram, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Mişcarea islamistă palestiniană „prezintă scuze” pentru dificultăţile cauzate de războiul împotriva armatei israeliene, care durează de aproape şase luni. Dar îşi reiterează, în acelaşi timp, dorinţa de a continua acest război, care, conform Hamas, ar trebui să facă posibilă obţinerea „victoriei şi libertăţii” pentru palestinieni.
Hamas a transmis „un mesaj de mulţumire poporului” din Fâşia Gaza, de a cărui „epuizare” e conştientă.
Hamas a pretins, de asemenea, că este în dialog cu „toate componentele” societăţii din Gaza, menţionând alte mişcări armate, „comitete populare” şi „familii” pentru a „rezolva problemele cauzate de ocupaţie”.
Nevoile umanitare sunt imense în acest teritoriu, care a fost deja subminat înainte de război de o blocadă israeliană impusă din 2006, sărăcie şi şomaj. Ajutoarele se epuizează şi cea mai mare parte a populaţiei a fost strămutată în cea mai sudică parte a teritoriului, în jurul oraşului Rafah, lângă graniţa egipteană închisă.
Oraşul, care avea mai puţin de 300.000 de locuitori înainte de război, găzduieşte acum peste un milion de persoane, conform estimărilor ONU.
Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent comis de Hamas dinspre Fâşia Gaza la 7 octombrie în Israel, care a ucis cel puţin 1.160 de persoane, majoritatea civili, conform unui bilanţ al AFP bazat pe date oficiale israeliene.
Potrivit Israelului, aproximativ 250 de persoane au fost, de asemenea, răpite şi 130 dintre ele sunt încă ostatici în Gaza, 34 fiind decedate.
Ca represalii, Israelul a promis să anihileze Hamas, pe care, împreună cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, o consideră o organizaţie teroristă şi a lansat o ofensivă care a ucis 32.782 de persoane, conform ultimului bilanţ, de vineri, al Ministerului Sănătăţii condus de Hamas.