Primarul din Voronej, oraș aflat în sudul Rusiei, a declarat stare de urgență, marți, din cauza unui atac ucrainean cu drone în care au fost răniți un băiat în vârstă de 6 ani și o fetiță, au anunțat oficialii ruși, potrivit Reuters.
Ministrul rus al apărării susține că deasupra regiunii Voronej au fost distruse cinci drone și au fost interceptate alte trei. În zona regiunii Belgorod ar fi fost depistate încă patru drone.
Voronej, oraș cu peste 1 milion de locuitori, se află la circa 250 de kilometri de frontiera cu Ucraina. Primarul Vadim Kstenin susține că starea de urgență a fost instituită pentru a răspunde efectelor generate de atacuri.
Postul de știri rusesc Shot a relatat pe Telegram că cel puțin 15 explozii au fost auzite în apropierea bazei aeriene, iar unele resturi de drone au căzut în apropiere pe un bloc.
Rusia are o bază aeriană în apropiere de orașul Voronej, iar presa rusă susține că acolo se află avioane multirol Sukhoi Su-34s.



























































