Dimineață cu nervi întinși pe câțiva kilometri. Pe mai multe străzi din capitală s-au format ambuteiaje pe kilometri distanță. Oamenii care se grăbeau să ajungă la serviciu au părăsit transportul public și au luat-o la pas. Potrivit autorităților locale, cauza blocajelor ar fi vizita oficială în Republica Moldova premierului Belgiei, Alexander De Croo. Dar în același timp, în sectorul Buiucani este sistată circulația rutieră în legătură cu desfășurarea acțiunilor de filmare pentru realizarea unui proiect cinematografic.
De la primele ore ale dimineții o coloana de mașini, troleibuze și autobuze se întindea la intrarea în Oraș din direcția Orhei până sensul Giratoriul de la Calea Orheiului spre Buiucani. De asemena erau blocate și toate drumurile adiacente. Oamenii care erau pe gravă și nervoși, au coborât din transportul public și au lut-o la pas. De altă parte, alți locuitori ai Capitalei au așteptat nerăbdători în stații, care erau și ele aglomerate.
În context, Primăria Chișinău a informat că astăzi va fi restricționată temporar circulația rutieră pe anumite străzi din capitală, în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a E.S. dl Alexander De Croo, Prim-ministru al Regatului Belgiei. Măsura este luată de poliție pentru a asigura securitatea evenimentului.
De asemenea, în sectorul Buiucani, este sistată circulația rutieră pe str. Mitropolit Dosoftei, între Henri Coandă și str. Mihai Viteazul (de la intrarea în Parcul de Troleibuze Nr.1), în legătură cu desfășurarea acțiunilor de filmare pentru realizarea unui proiect cinematografic.
Potrivit Primăriei Chișinău, activitățile au fost avizate de către autoritățile centrale de profil, precum și de Inspectoratul General al Poliției și Inspectoratul General al Carabinierilor, care vor asigura ordinea publică pe toată perioada derulării filmărilor.
Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor polițiștilor, să manifeste răbdare și disciplină, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere. Primăria solicită scuze și înțelegere cetățenilor pentru incomoditățile create.