Un bărbat din Chișinău, cercetat de Centrul Național Anticorupție(CNA) într-un dosar de trafic de influență, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare. Acesta ar fi pretins 20 000 de euro pentru a influența soluționarea unui dosar de huliganism.
Decizia a fost pronunțată la 31 octombrie, de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Cauza a fost pornită în luna august 2022 de către CNA, iar potrivit materialelor, „bărbatul a pretins și primit de la rudele unor învinuiți de huliganism, răpirea unei persoane și amenințarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, suma de 20 000 euro, în schimbul cărora susținea că împreună cu un alt bărbat, ar avea influență asupra ofițerilor de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Drochia și a procurorilor din cadrul Procuraturii raionului Drochia, care aveau în exercitare și respectiv conducere cauza penală în privința acestora, banii fiind transmiși în 2 tranșe”.
Judecarea cauzei a durat 6 luni, inculpatul recunoscându-și vina de comiterea faptei incriminate și, la cererea sa, cauza penală fiind examinată în baza probelor administrate la faza de urmărire penală.
Astfel, prin sentința din 31 octombrie, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea traficului de influență, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de patru ani, cu suspendarea condiționată pe o perioadă de probă de patru ani.
Totodată, a fost dispusă confiscarea specială prin încasarea de la inculpat, cu trecerea în beneficiul bugetului de stat a echivalentului în lei a sumei de 20 000 euro, obținute în urma comiterii infracțiunii.
Sentința poate fi contestată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.