Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost găsit fără suflare într-o pădure de pini din Ostia, Italia. Bărbatul nu avea un adăpost și versiunea preliminară a poliției este că acesta ar fi murit degerat.
Potrivit presei italiene, victima a fost găsită de un bărbat care își plimba câinele său lângă intersecția cu Via delle Baleniere. La fața locului se aflau echipa de medici legiști a constatat decesul victimei.
Bărbatul a fost găsit întins în spatele unui tufiș. Era învelit într-o pătură, semn clar al unei încercări disperate de a se proteja de frig. Nu este exclus, așadar, ca bărbatul de 47 de ani să fi murit de hipotermie sau o boală care s-a agravat din cauza temperaturilor scăzute.
Un alt caz similar în pădurea de pini din Ostia a fost înregistrat în decembrie anul trecut. Atunci, la fel era vorba despre un om al străzii. Salvatorii nu au putut face nimic pentru românul în vârstă de 59 de ani decât să constate decesul acestuia.