Ministrul Infrastructurii a transmis un mesaj ironic în adresa opoziției politice de la Chișinău, după decizia Consiliului European de a deschide negocierile de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. Spînu remarcă faptul că niciun reprezentant al forțelor pro-Kremlin nu a reacționat.
„E liniște în tabără pro-Kremlin. E liniște și tristețe pentru cei care ani la rând luptă împotriva țării noastre. Le este ciudă că Moldova reușește, îi roade sufletul. Presupun că deja aveau pregătite mesajele de ură, mesaje împotriva Uniunii Europene. Dar da, nu a fost să fie. Moldova este Europa, mergem cu încredere înainte. Cum zice Carla’s: în ciuda lor. Hai, Moldova”, a scris Spînu pe Facebook.
Consiliul European a decis joi, 14 decembrie, să deschidă negocierile de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. Consiliul European a decis, de asemenea, să ofere statut de candidat Georgiei, dar și să deschidă negocierile cu Bosnia și Herțegovina „odată ce va fi atins gradul necesar de conformitate cu criteriile de aderare și a invitat comisia să raporteze până în martie în vederea luării unei astfel de decizii”.
De altfel, ministrul de Externe, Nicu Popescu a declarat că R. Moldova începe vineri dimineață, 15 decembrie, negocierile de aderare la UE. Potrivit lui Nicu Popescu, tot mâine vor începe discuțiile cu Comisia Europeană în vederea pregătirii unui calendar ambițios care va duce țara noastră în Uniunea Europeană. Ministrul susține că drumul va fi lung, iar Republica Moldova are mult de lucru pentru a se regăsi alături de statele UE.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a menționat că decizia reprezintă o pagină nouă în istoria țării noastre și că succesul se datorează întregii societăți.