ONU anunţă că 88 de membri ai personalului agenției sale pentru refugiați palestinieni, UNRWA, au fost uciși de la începutul ostilităților, la 7 octombrie, relatează The Times of Israel şi The Guardian.
Este „cel mai mare număr de decese înregistrat vreodată de ONU într-un singur conflict”, potrivit unei declarații comune a tuturor agențiilor importante ale ONU.
Reprezentanţii ONU își exprimă indignarea față de numărul de victime civile din Gaza și solicită „o încetare imediată a focului”, cerând totodată ca Hamas să elibereze ostaticii pe care i-a răpit din Israel.
„În Gaza, potrivit Ministerului Sănătății, aproape 9.500 de persoane au fost ucise, inclusiv 3.900 de copii și peste 2.400 de femei.
Peste 23.000 de persoane rănite necesită tratament imediat în spitalele suprasolicitate. O întreagă populație este asediată și atacată.
Acest lucru este inacceptabil”, au transmis reprezentanţii ONU. „Au trecut 30 de zile. Destul este destul. Acest lucru trebuie să înceteze acum”, se mai arată în comunicat.