Încă un pretendent la șefia Capitalei a depus dosarul pentru înregistrarea în cursa electorală. Este vorba despre Arina Spătaru de la Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE). Aceasta a depus la Consiliul Electoral de Circumscripție Chișinău actele pentru înregistrarea în cursă.
Partidul Acțiune Democratică a anunțat la 7 august că și-a schimbat denumirea, dar și conducerea. Congresul formațiunii politice a decis ca PAD, creat de Mihai Godea după plecarea lui din PLDM, să devină ALDE, în denumirea ei completă - Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa. Noua forță politică este condusă de Arina Spătaru, fosta deputată a Platformei DA.
Arina Spătaru a anunțat recent că a investigat sub acoperire și a deconspirat împreună cu instituțiile de anchetă finanțarea ilegală a partidelor politice de către grupul infracțional Șor. Într-o conferință de presă, aceasta a spus că a lucrat sub acoperire, cu numele de cod Victoria Bogatu. Spătaru a mai povestit cum a fost abordată de deputatul Alexandr Nesterovschi să accepte banii propuși de Ilan Șor și cum s-a întâlnit cu el la vila lui luxoasă din Israel.
Dezvăluirile au fost făcute după ce, pe 21 septembrie, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a cerut la Parlament ridicarea imunității parlamentare a deputaților Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Ultima este bănuită de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic, din partea unui grup criminal organizat și spălarea banilor săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Lista completă a celor care au depus dosarul pentru a se înregistra la alegerile pentru Primăria Chișinău:
1. Constantin Butucel, Partidul „Acasă Construim Europa”;
2. Ruslan Codreanu, Blocul electoral „Ruslan Codreanu”;
3. Diana Caraman, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova;
4. Vasile Costiuc, Partidul „Democrația Acasă”;
5. Vadim Brînzaniuc, Partidul Social Democrat European;
6. Ion Ștefăniță, Mișcarea „Respect Moldova”;
7. Lilian Carp, Partidul Acțiune și Solidaritate;
8. Adrian Albu, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova;
9. Anatol Usatîi, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei;
10. Ion Bulgac, Partidul Coaliția pentru Unitate și Bunăstare;
11. Mihail Polianschi, Partidul Acțiunii Comune - Congresul Civic;
12. Victor Chironda, Partidul Platforma „Demnitate și Adevăr”;
13. Oleg Burlacu, Partidul Liberal Democrat din Moldova;
14. Roman Mihăieș, Partidul Național Liberal;
15. Vasile Bolea, Partidul „Renaștere”;
16. Ion Ceban, Partidul „Mișcarea Alternativa Națională”;
17. Dragoș Galbur, Partidul Național Moldovenesc;
18. Alla Popova, Partidul „Patrioții Moldovei”;
19. Anatolie Prohnițchi, Partidul Verde Ecologist;
20. Cristina Vulpe, Partidul „Șansă”;
21. Andrei Donică, Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Nadejda”;
22. Ion Purice, Partidul Liberal;
23. Arina Spătaru, Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa.
Pe 5 noiembrie, în Republica Moldova urmează să fie aleși aproape 900 de primari și peste 11 mii de consilieri locali. Campania electorală a început pe 6 octombrie.