Cel puțin 300 de persoane ar fi fost ucise marți seara, 17 octombrie, într-un atac israelian asupra unui complex spitalicesc din orașul Gaza, a anunțat Ministerul Sănătății din teritoriul palestinian controlat de Hamas, potrivit AFP.
Într-un comunicat, acesta a precizat că „între 200 și 300 de martiri” au fost uciși în bombardamentul care a lovit incinta spitalului Ahli Arab, situat în centrul orașului. Alte câteva sute de victime încă ar zace sub dărâmături.
Armata israeliană susține că spitalul a fost lovit chiar de Hamas în urma lansării eșuate a unei rachete , potrivit i24News, citat de Hotnews. Nu există deocamdată alte surse care să confirme această informație.
Biroul de presă al Hamas a denunțat „o nouă crimă de război din partea ocupației (Israelului, n.r.)” și a precizat că „sute de pacienți, răniți și persoane strămutate” se află în unitate.
Anterior, agenția ONU pentru refugiații palestinieni (Unrwa) a anunțat moartea a șase persoane care se refugiaseră într-una dintre școlile sale din centrul Fâșiei Gaza. Acestea au fost ucise într-un raid israelian, potrivit aceleiași surse. Potrivit agenției, cel puțin 4.000 de persoane se refugiaseră în această școală din cauza războiului dintre Hamas și Israel.
Acesta a izbucnit în urma unui atac sângeros comis de comandouri ale mișcării islamiste pe teritoriul israelian la 7 octombrie.
Atacurile israeliene de represalii asupra Fâșiei Gaza au ucis aproximativ 3.000 de persoane, majoritatea civili palestinieni, potrivit autorităților locale.
Peste 1.400 de persoane au fost ucise în Israel, majoritatea civili uciși în ziua atacului, cel mai sângeros de la crearea statului Israel.